Trag inca un fum din tigara mea mentolata. Fumul imi incetoseaza vederea si gandurile incep sa-mi alerge ca niste oameni grabiti. Ma uit la pozele vechi, facute in pod si ma intreb oare cand o sa continui povestea noastra frumoasa numita prietenie. De cateva ma simt mai singura decat un calugar in pustiu. M-ai intrebat daca cineva ti-a luat locul.. ei bine afla ca am vorbit la modul cel mai serios cand ti-am spus ca nimeni, niciodata nu te va inlocui. In tot acest timp nimeni nu a reusit sa-mi coloreze lumea cum o faceai tu. Traiesc inconjurata de personaje gri ce nu-mi starnesc curiozitatea si imaginatia. Ar trebui sa-ti multumesc. De ce? Pentru ca datorita tie am descoperit adevarata taina a prieteniei. Am descoperit ca prietenia nu se bazeaza doar pe incredere sau fraze de genul "esti aproape la bine si la rau". Prietenia trebuie sa o simti, nu sa o explici.
Si totusi..tot singura ma simt. Acum lacrimile nu mai cad pe cerneala uscata ci stau incremenite in amintiri. Nu mai pot zambi cand imi amintesc cum stateam in pod si fumam. Nici macar turnul de carti prafuite de pe noptiera nu ma mai incalzesc.
E liniste. Tacerea ce pluteste in aer ma macina si imi face greata. Nu mai sunt eu. Caut cu disperare un colt de nebunie dar nu gasesc decat aceasi poveste monotona. Zi de zi ma zbat sa te regasesc in cuvintele altora dar.. nici macar o farama din jocul tau nu gasesc.
Poate varsta e de vina. Sau timpul. Dar de ce sa dam vina pe altii cand stim ca numai noi suntem de vina?
Stau cu capul pe birou si ma uit in gol. Gandul imi zburda de nebun intr-un labirint infinit. Incerc sa-mi cladesc noi sperante si vise dar toate dau gres si cad peste mine.
S-a terminat si tigara asta.. ce ironie.
