Multi spun ca nu poti face 3 lucruri in acelasi timp. Ei bine eu am incercat si mi-a reusit. Si mi-a venit stralucita idee sa fac o lista cu 3 lucruri ce le poti/pot face in acelasi timp:
-sa ma spal pe dinti, sa ma uit la tv, sa vorbesc pe mess
-sa citesc, sa ascult muzica, sa fumez
-sa-mi leg sireturile, sa halesc, sa vorbesc pe net [asta obisnuiesc sa fac din fiecare dimineata]
-sa ma uit la film, sa vorbesc pe mess, sa mestec guma :))
-sa-mi scriu tema, sa halesc, sa ascult muzica
-sa scriu, sa fumez, sa ascult muzica
-sa fumez, sa ascult muzica, sa tin o umbrela
-sa-mi intind parul, sa ma uit la film, sa vorbesc la tel
-sa ma machiez, sa ma uit la tv, sa vorbesc singura
-sa ma uit la tv, sa scriu pe blog, sa visez cu ochii deschisi [asta fac acum]
-sa rad, sa plang, sa injur [da, la mine e foarte posibil]
-sa-mi leg sireturile, sa fumez, sa fac poza
-sa-mi indrept parul, sa ma uit la film, sa vorbesc pe mess
-sa beau, sa desenez, sa ma uit la film/sa vorbesc pe mess
-sa stau, sa fumez, sa ma uit la soare :))
-sa-mi sterg unghiile, sa vorbesc pe mess, sa beau apa
-sa scriu la engleza, sa ma uit la film, sa halesc
O sa completez mai tarziu cu mai multe chestii. Mi-e cam lene si somn acum.
31 martie 2010
25 martie 2010
La Bucureshti
Cum am zis ieri, azi transcriu ce'am batut campii in carnetu' ala mare si albastru a meu.
" 20 Martie. Unbelieveble. Sunt... La Bucuresti! Am fugit ca de obicei de problemele de acasa, din orasul ala... am fugit de toate gandurile si de toate dramele si de toate tristetile. S-au intamplat multe. Dar cel mai recent lucru - si poate si cel mai dureros- este moartea lui Cornel Cimpoae. Am fost, am vazut, am plans. E o lume mica. Zgomotul traficului imi fura gandurile si le duce departe; imi place; ma face sa uit de toate cele de acasa, la care oricum o sa ma intors. Bucurestiul este un adapost pentru mine. Un refugiu. Aici nu plang si nu sunt trista. Nu ma gandesc la moarte si nu sunt melancolica. Aici nimanui nu-i pasa. Aici rad, aici fumez si ma uit lung la lumea de pe strada. Aici am priveliste la bulevard de la etajul 6 din 8. Aici masinile sunt in numar mare si la 3 noaptea. Aici.. ma energizez si toata viata orasului o sug ca un vampir insetat si o transform in optimism. A trecut mult de cand nu am mai vorbit cu cineva si faptul ca sunt aici, acum, imi este mai mult decat benefic. O sa am timp sa plang iar cand ma voi intoarce acolo.. in orasul ala, pe strazile alea, in camera aia, in locul ala, in sala aia, in ... teatrul ala..
Ascult "P. Diddy - I'll be missing you". Asta ascultam ieri, pe drum, in masina si ma napadeau lacrimile. Azi e bine. Doar ma gandesc la cat de cretina e viata si la discursul ce I l-am tinut miercuri seara lui Dumnezeu. Era ceva de genu: "De ce te prefaci sa esti bun si darnic cand esti la fel ca noi toti? Ne dai viata, ne lasi sa ne amagim ca dobitocii cativa ani buni si dupa ne-o iei?! De ce nu ne zici macar cand vom muri? NU! Tu ne lasi sa induram chinurile vietii de parca te-ai razbuna pe noi! Noi ce mama masii ti-am facut de ne tratezi asa? Noi nu am cerut sa venim pe lume! Tu singur ei vrut sa-l faci pe Adam! El nu a vrut! Si chiar daca Eva a pacatuit, nu puteai s-o ierti in pizda masii? Ca lumea te lauda ca esti darnic si inimos! Pe dracu! Nici nu ma mir de ce exista rau facatori! ca noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea ta! Ne lasi sa ne amagim! Ne iei viata cand n-ai ce face! Si noua, celor care ne-o iei, nu ne-ar pasa, ca ne-am duce dracu in lumea "cealalta"! da' le pasa prostilor de langa noi! Si asta e si mai oribil din partea ta! Sa faci mai multi sa sufere! Esti un egoist! Nu-ti pasa de noi! Noi nu am cerut nimic! Tu ne-ai facut.. tu sa ai grija de noi"
Cam lung. Suna pacatos, stiu!
A iesit sor'mea din baie. Ma duc sa vad ce face. "
" 8.52 AM. Azi plec. Trist. Din lipsa internetului (desi avem, da' nu ma lasa) trebuie sa ma invat sa scriu de mana. In minte am atat de multe idei si de ganduri incat toate se invart si se face un mare mare blank! Ma simt ciudat. Soarele imi vine drept pe toata partea stanga a corpului. Nu-mi sta capui la nimic. Azi m-as lasa purtat de vant... nu prea am chef de ceva anume.. dar abia daca e o adiere mai rece afara.
Orasul asta.. nici nu stiu cu ce sa incep ;)) E absolut minunat!! Ii inteleg pe cei care stau aici sa spun ca este un oras urat, gri, aglomerat, zgomotos si toate cele, dar pentru mine e un refugiu. Multitudinea de strazi, de oameni, de cladiri, de masini si de zgomote pur si simplu imi fura mintile si ma fac sa uit de tot ce e acasa. "
Asta e cam tot. Poate pare putin, poate nu suna chiar atat de metaforic pe cum va asteptati [daca o citi cineva abertiunile mele] sau poate nu va convine. Mie nu'mi pasa. Eu scriu aici pentru ca ma simt eu bine.
" 20 Martie. Unbelieveble. Sunt... La Bucuresti! Am fugit ca de obicei de problemele de acasa, din orasul ala... am fugit de toate gandurile si de toate dramele si de toate tristetile. S-au intamplat multe. Dar cel mai recent lucru - si poate si cel mai dureros- este moartea lui Cornel Cimpoae. Am fost, am vazut, am plans. E o lume mica. Zgomotul traficului imi fura gandurile si le duce departe; imi place; ma face sa uit de toate cele de acasa, la care oricum o sa ma intors. Bucurestiul este un adapost pentru mine. Un refugiu. Aici nu plang si nu sunt trista. Nu ma gandesc la moarte si nu sunt melancolica. Aici nimanui nu-i pasa. Aici rad, aici fumez si ma uit lung la lumea de pe strada. Aici am priveliste la bulevard de la etajul 6 din 8. Aici masinile sunt in numar mare si la 3 noaptea. Aici.. ma energizez si toata viata orasului o sug ca un vampir insetat si o transform in optimism. A trecut mult de cand nu am mai vorbit cu cineva si faptul ca sunt aici, acum, imi este mai mult decat benefic. O sa am timp sa plang iar cand ma voi intoarce acolo.. in orasul ala, pe strazile alea, in camera aia, in locul ala, in sala aia, in ... teatrul ala..
Ascult "P. Diddy - I'll be missing you". Asta ascultam ieri, pe drum, in masina si ma napadeau lacrimile. Azi e bine. Doar ma gandesc la cat de cretina e viata si la discursul ce I l-am tinut miercuri seara lui Dumnezeu. Era ceva de genu: "De ce te prefaci sa esti bun si darnic cand esti la fel ca noi toti? Ne dai viata, ne lasi sa ne amagim ca dobitocii cativa ani buni si dupa ne-o iei?! De ce nu ne zici macar cand vom muri? NU! Tu ne lasi sa induram chinurile vietii de parca te-ai razbuna pe noi! Noi ce mama masii ti-am facut de ne tratezi asa? Noi nu am cerut sa venim pe lume! Tu singur ei vrut sa-l faci pe Adam! El nu a vrut! Si chiar daca Eva a pacatuit, nu puteai s-o ierti in pizda masii? Ca lumea te lauda ca esti darnic si inimos! Pe dracu! Nici nu ma mir de ce exista rau facatori! ca noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea ta! Ne lasi sa ne amagim! Ne iei viata cand n-ai ce face! Si noua, celor care ne-o iei, nu ne-ar pasa, ca ne-am duce dracu in lumea "cealalta"! da' le pasa prostilor de langa noi! Si asta e si mai oribil din partea ta! Sa faci mai multi sa sufere! Esti un egoist! Nu-ti pasa de noi! Noi nu am cerut nimic! Tu ne-ai facut.. tu sa ai grija de noi"
Cam lung. Suna pacatos, stiu!A iesit sor'mea din baie. Ma duc sa vad ce face. "
" 8.52 AM. Azi plec. Trist. Din lipsa internetului (desi avem, da' nu ma lasa) trebuie sa ma invat sa scriu de mana. In minte am atat de multe idei si de ganduri incat toate se invart si se face un mare mare blank! Ma simt ciudat. Soarele imi vine drept pe toata partea stanga a corpului. Nu-mi sta capui la nimic. Azi m-as lasa purtat de vant... nu prea am chef de ceva anume.. dar abia daca e o adiere mai rece afara.
Orasul asta.. nici nu stiu cu ce sa incep ;)) E absolut minunat!! Ii inteleg pe cei care stau aici sa spun ca este un oras urat, gri, aglomerat, zgomotos si toate cele, dar pentru mine e un refugiu. Multitudinea de strazi, de oameni, de cladiri, de masini si de zgomote pur si simplu imi fura mintile si ma fac sa uit de tot ce e acasa. "
Asta e cam tot. Poate pare putin, poate nu suna chiar atat de metaforic pe cum va asteptati [daca o citi cineva abertiunile mele] sau poate nu va convine. Mie nu'mi pasa. Eu scriu aici pentru ca ma simt eu bine.
24 martie 2010
Fragmente din lectiile de la scoala
In postu' asta o sa scriu ce'am batut campii de mana, ieri, la scoala, la niste ore, fara nici un fel de chef de scoala, cu mintea goala:
"Dear Roxana,
Mi s-a facut dor de tine. E ora de geografie si zgaiesc ochii in telefon de la si 10. E liniste in clasa, nu se aud decat orataniile de'a 10a de langa clasa noastra. Azi fac a 27a absenta nemotivata. Bucura-te! ca si eo ma bucur. O sa plang destul la sfarshitul anului.
Am hotarat sa iau o hartie igienica si un pix si sa scriu. Asta dupa ce ti-am citit ultimele postari de 3 ori numai ora asta.
In cuier stau (:-b) 19 haine (numarate!) si mainile imi put a tigara. Nuj daca ti-am spus da' cand fumez nu pot sa dau decat pe nas si mi se face maro de dinauntru si trebuie sa-l spal cu periuta de dinti.
A venit melodia "Cry me out"si ma face sa ma gandesc cum a fost la Buc. Stiu ca nu ti-am spus multe despre escapada mea si asta pentru ca nu-mi aduc aminte tot. O sa mai scriu niste postari in care o sa mai aberez ce-am scris intr-un carnet cat am stat la sor'mea.
Ma enervez ca nu stiu de ce lipsest (sau ca am uitat de ce lipsesti). Si ma enervez mai mult ca mintea mea creata crede ca ar putea fi un motiv grav.
Nu stiu de ce plm scriu toate cretinariile astea. Poate pentru ca ma simt singura si stiu ca o sa citesti (sau nu). Stiu ca-ti umplu capu' cu tampenii citind aberatiunile mele si-mi pare rau.
S-a sunat. Am fost de-am descuiat usa. O sa ma opresc din scris. O sa mai scriu la alte ore."
"Info draga mea. Am revenit cam tarzior. Stiu. Am avut muzica. Vero se streseaza cu compu' asta cretinel care merge cam prostut. Ma doare capu'. Cred ca se trage de la tigari.
In pauza am aflat ca s-au furat multi bani si mp3-uri si tigari de la 9 A. Lu' Macreanu i-au furat toata geanta, inclusiv temele. Si hotii sunt de negasit.
Printre jaluzelele astea astea portocalii se vad blocurile de vizavi. Ma holbez in momentu' asta la cum scrie pixu' pe hartie.
Ma mai intrerupe din cand in cand Vero sa ma intrebe daca e bine [ce face ea acolo]. Am mintea pe luna. Ma intreb oare ce faci.
Vor astea (nuj care, nu'mi pasa) sa-l intrebe pe prof daca vrea sa fie dirigu' nostru. M-au intrebat si pe mine si am ridicat din umeri. Nu am nici o parere, pe bune. Chiar nu am nici o parere. Pentru prima data in viata!"
O sa scriu azi, mai tarziu [daca mi'o reveni inspiratia, ca acuma e zero] ce'am facut la Bucureshti. Si o sa scriu si ce'am scris in carnetu' de care vorbeam mai sus. Desi e mult. Si mi'e leneee!
App.: aste's din ora de geogra si info [nuj daca am precizat sau nu] si nu, nu mi'am luat a 27a absentza spre norocul meu :]
"Dear Roxana,
Mi s-a facut dor de tine. E ora de geografie si zgaiesc ochii in telefon de la si 10. E liniste in clasa, nu se aud decat orataniile de'a 10a de langa clasa noastra. Azi fac a 27a absenta nemotivata. Bucura-te! ca si eo ma bucur. O sa plang destul la sfarshitul anului.
Am hotarat sa iau o hartie igienica si un pix si sa scriu. Asta dupa ce ti-am citit ultimele postari de 3 ori numai ora asta.
In cuier stau (:-b) 19 haine (numarate!) si mainile imi put a tigara. Nuj daca ti-am spus da' cand fumez nu pot sa dau decat pe nas si mi se face maro de dinauntru si trebuie sa-l spal cu periuta de dinti.
A venit melodia "Cry me out"si ma face sa ma gandesc cum a fost la Buc. Stiu ca nu ti-am spus multe despre escapada mea si asta pentru ca nu-mi aduc aminte tot. O sa mai scriu niste postari in care o sa mai aberez ce-am scris intr-un carnet cat am stat la sor'mea.
Ma enervez ca nu stiu de ce lipsest (sau ca am uitat de ce lipsesti). Si ma enervez mai mult ca mintea mea creata crede ca ar putea fi un motiv grav.
Nu stiu de ce plm scriu toate cretinariile astea. Poate pentru ca ma simt singura si stiu ca o sa citesti (sau nu). Stiu ca-ti umplu capu' cu tampenii citind aberatiunile mele si-mi pare rau.
S-a sunat. Am fost de-am descuiat usa. O sa ma opresc din scris. O sa mai scriu la alte ore."
"Info draga mea. Am revenit cam tarzior. Stiu. Am avut muzica. Vero se streseaza cu compu' asta cretinel care merge cam prostut. Ma doare capu'. Cred ca se trage de la tigari.
In pauza am aflat ca s-au furat multi bani si mp3-uri si tigari de la 9 A. Lu' Macreanu i-au furat toata geanta, inclusiv temele. Si hotii sunt de negasit.
Printre jaluzelele astea astea portocalii se vad blocurile de vizavi. Ma holbez in momentu' asta la cum scrie pixu' pe hartie.
Ma mai intrerupe din cand in cand Vero sa ma intrebe daca e bine [ce face ea acolo]. Am mintea pe luna. Ma intreb oare ce faci.
Vor astea (nuj care, nu'mi pasa) sa-l intrebe pe prof daca vrea sa fie dirigu' nostru. M-au intrebat si pe mine si am ridicat din umeri. Nu am nici o parere, pe bune. Chiar nu am nici o parere. Pentru prima data in viata!"
O sa scriu azi, mai tarziu [daca mi'o reveni inspiratia, ca acuma e zero] ce'am facut la Bucureshti. Si o sa scriu si ce'am scris in carnetu' de care vorbeam mai sus. Desi e mult. Si mi'e leneee!
App.: aste's din ora de geogra si info [nuj daca am precizat sau nu] si nu, nu mi'am luat a 27a absentza spre norocul meu :]
17 martie 2010
Trist
Azi plang. Lacrimile cad si uita sa se mai opreasca. Simt cum ceva ma apasa greu si nu pot respira.
Azi sunt trista. Si daca asa ma simt eu, nu vreau sa ma gandesc cum se simt ei. Nu vreau sa ma gandesc cum si ei simt rupturi in piept si simt ca le pica cerul in cap. Nu vreau sa ma gandesc ca oamenii care m'au facut sa zambesc si cu care am crescut, indirect, 10 ani de zile, acum sunt tristi, plang, fetele le sunt palide si nu mai au nici un gand. Nu vreau sa ma gandesc la ea. Cum se simte ea. Cum plange ea. Cum sufera. Cum isterizeaza.
Azi nu mai am chef de nimic. Si totusi as vrea sa am pe cineva langa mine care sa ma scape de tristetea asta.
Azi e o zi trista. Pentru noi toti. Toti cei care au crescut si s'au maturizat o data cu teatrul.
Azi sunt trista. Si daca asa ma simt eu, nu vreau sa ma gandesc cum se simt ei. Nu vreau sa ma gandesc cum si ei simt rupturi in piept si simt ca le pica cerul in cap. Nu vreau sa ma gandesc ca oamenii care m'au facut sa zambesc si cu care am crescut, indirect, 10 ani de zile, acum sunt tristi, plang, fetele le sunt palide si nu mai au nici un gand. Nu vreau sa ma gandesc la ea. Cum se simte ea. Cum plange ea. Cum sufera. Cum isterizeaza.
Azi nu mai am chef de nimic. Si totusi as vrea sa am pe cineva langa mine care sa ma scape de tristetea asta.
Azi e o zi trista. Pentru noi toti. Toti cei care au crescut si s'au maturizat o data cu teatrul.
14 martie 2010
Update
Nu'mi dau seama inca la ce fac update. Oricum despre ce vreau sa bat campii.. am inspiratie, da' ma apasa o lene de ma face afish aici, la mine pe scaun. N'am facut nimic weekendul asta. Am fost la ai mei, am fost la zoo, la Carrefour, Selgros si am batut strazile din jurul blocului. Maine e luni. Nu am chef de scoala lunea. Niciodata! o sa stau la fumoar la prima ora. Nu am chef de mate! As sta acasa si saptamana asta da' nu mai am cum. Weekendul viitor am programata o escapada la Bucureshti. O sa mai postez de acolo. Cred. Vreau sa umblu aiurea pe strazi si sa fac poze la oameni si la cladiri. Vreau sa treaca saptamana mai repede; sunt din nastere foarte nerabdatoare [ma mir cum de am avut rabdare sa stau in burta lu' mama 9 luni O.o]. Sper sa treaca repede ...
12 martie 2010
Sper sa uit
A trecut mult timp. Multi au uitat. Unii se prefac ca au uitat. Unii plang si azi dupa ce a fost.
A trecut mult timp. Mult prea mult timp pentru a'ti aminti fiecare detaliu, fiecare zambet, fiecare lacrima, fiecare urcus, fiecare coboras, fiecare teama, fiecare.. persoana.
A trecut mult timp. Dar parca n'as vrea sa ma intorc de unde am plecat. Nu.. s'au intamplat prea multe.
A trecut mult timp. M'am schimbat. Zambetul meu a devenit o linie dreapta, sobra si trista. Ar trebui sa mint sa zic ca nu e asa.
A trecut mult timp. Lunile s'au scurs si peste sertarul cu amintirile de demult s'a asezat un strat gros, negru, de praf.
A trecut mult timp. In tot acest timp ne'am racit. Inimile noastre nu mai sunt rosii, pasionate. Nu. Acum sunt de piatra, gri, reci si apasa greu peste conshtiinta noastra.
Probabil ei deja au uitat cum sa zambeasca. Au uitat cum e sa fii langa cineva la greu. Au uitat sa traiasca clipa. Au uitat sa nu se mai uite in urma. Au uitat sa fie curiosi. Au uitat sa urce pana sus, doar pentru a admira privelistea. Au uitat sa nu le fie frica. Au uitat ..
Toti am uitat. De ce sa mint? Si eu am uitat. Am devenit trista, rece incat atunci cand ma entuziasmez aproape nu ma recunosc.. ma simt o persoana total paralela cu mine.
Fumul de tiagara imi ineaca stupidele emotii liceene. Daca le pot numi asa. Nu ma impresioneaza. Ma lasa rece. Nimic nu ma mai impresioneaza.. poate doar lucruri mult prea incredibile.
Dumnezeu sa'l binecuvanteze pe "ala" care a inventat muzica. Ea ajuns unul din singurele refugii pe care te potzi baza oricand. Melodii melancolice, cu acorduri grave si versuri plangacioase au inlocuit cantecele acum mult prea ascutite si mult prea stridente.
M'am saturat sa ma tot satur de viata.
M'am saturat sa ma tot gandesc la cum e oare cand te omori.
M'am saturat sa tot progresez.
M'am saturat sa ma tot grabesc.
M'am saturat sa stiu cand se termina ceva.
M'am saturat sa privesc in gol.
M'am saturat sa vorbesc singura, pe drum inspre scoala.
M'am saturat sa visez cu ochii deschisi.
M'am saturat sa'mi amintesc cum era inainte.
M'am saturat sa nu'mi pese.
M'am saturat sa fiu alta.
M'am saturat sa nu pot fi cum eram.
M'am saturat sa stiu ca m'am saturat de tot.
Sper sa uit.
A trecut mult timp. Mult prea mult timp pentru a'ti aminti fiecare detaliu, fiecare zambet, fiecare lacrima, fiecare urcus, fiecare coboras, fiecare teama, fiecare.. persoana.
A trecut mult timp. Dar parca n'as vrea sa ma intorc de unde am plecat. Nu.. s'au intamplat prea multe.
A trecut mult timp. M'am schimbat. Zambetul meu a devenit o linie dreapta, sobra si trista. Ar trebui sa mint sa zic ca nu e asa.
A trecut mult timp. Lunile s'au scurs si peste sertarul cu amintirile de demult s'a asezat un strat gros, negru, de praf.
A trecut mult timp. In tot acest timp ne'am racit. Inimile noastre nu mai sunt rosii, pasionate. Nu. Acum sunt de piatra, gri, reci si apasa greu peste conshtiinta noastra.
Probabil ei deja au uitat cum sa zambeasca. Au uitat cum e sa fii langa cineva la greu. Au uitat sa traiasca clipa. Au uitat sa nu se mai uite in urma. Au uitat sa fie curiosi. Au uitat sa urce pana sus, doar pentru a admira privelistea. Au uitat sa nu le fie frica. Au uitat ..
Toti am uitat. De ce sa mint? Si eu am uitat. Am devenit trista, rece incat atunci cand ma entuziasmez aproape nu ma recunosc.. ma simt o persoana total paralela cu mine.
Fumul de tiagara imi ineaca stupidele emotii liceene. Daca le pot numi asa. Nu ma impresioneaza. Ma lasa rece. Nimic nu ma mai impresioneaza.. poate doar lucruri mult prea incredibile.
Dumnezeu sa'l binecuvanteze pe "ala" care a inventat muzica. Ea ajuns unul din singurele refugii pe care te potzi baza oricand. Melodii melancolice, cu acorduri grave si versuri plangacioase au inlocuit cantecele acum mult prea ascutite si mult prea stridente.
M'am saturat sa ma tot satur de viata.
M'am saturat sa ma tot gandesc la cum e oare cand te omori.
M'am saturat sa tot progresez.
M'am saturat sa ma tot grabesc.
M'am saturat sa stiu cand se termina ceva.
M'am saturat sa privesc in gol.
M'am saturat sa vorbesc singura, pe drum inspre scoala.
M'am saturat sa visez cu ochii deschisi.
M'am saturat sa'mi amintesc cum era inainte.
M'am saturat sa nu'mi pese.
M'am saturat sa fiu alta.
M'am saturat sa nu pot fi cum eram.
M'am saturat sa stiu ca m'am saturat de tot.
Sper sa uit.
7 martie 2010
Din nou
Iar scriu azi. E a3a oara. Ce vreau sa bolborosesc este Ardi. Urmaresc [acum e reclama :-L] pe Dicovery "Shanel" documentaru despre Ardi, stra stra stra stra stra stra stra stra stra stra stra mama, tata, bunica, bunicu, sora, fratele omenirii. Are enshpe milioane x sute de mii z deci de mii e ani shi e [sau era] paroasa. Intr'adevar.. seamana cu o cunoshtintza :)). Prostia unor oameni din ziua de azi nu ma mira, daca tot ne tragem din maimutze/cimpanzei d'ashtia.
Ashtia de la tv zic ca Ardy avea creieru' mic. Ce nesimtzitzi. S'o jigneasca asha.. drept in fosile [k fatza saraca nu mai are]. Eh. Da' mergea in 2 picioare. Frumos. Ma intreb uneori, cartitzele astea umanoide [arheologii..] oare cat cashtiga? Presupun ca mult. Foarte mult. Nu'i ushor sa stai sa sapi ca bou in nisip/pamant cu lunile, pe caldura. Sau asha se "mandresc" ei.
Deci Ardi asta, e mai batrana la Lucy. Ma amuza copios numele lor deshi am incercat sa nu rad de ele. La vara daca o sa'mi fate catzeaua iar, o sa'i dau numele la pui Ardi. Suna interesant.. :)).
Ashtia zic ca teoria lui Darwin nu mai e valabila. Ca noi nu ne tragem din maimutze/cimpanzei. Ca Ardi asta se trage din altceva. Urmaresc in continuare :-b.
Nu mai am chef sa comentez in timp ce scriu. Eu doar ma intreb [chiar daca pana acum nu am intrebat pe nimeni] daca ne tragem totzi din acelashi.. sau aceeashi "chestie" de ce s'au format rasele umane? De ce nu suntem totzi negri, sau cu trasaturi asiatice sau albi? [nu mai shtiu unde am citit mai demult, ca ashtia din asia s'au format prin amestecarea mai multor tipuri de ADN de caucazieni; da' bn.. da' negri cum au aparut? s'a prajit unu' prea mult la soare shi i s'a skimbat ADN'u?].
Gata. Am incheiat azi. Revin mai des. Chiar daca revin doar sa spun buna dimineatza. ;))
Ashtia de la tv zic ca Ardy avea creieru' mic. Ce nesimtzitzi. S'o jigneasca asha.. drept in fosile [k fatza saraca nu mai are]. Eh. Da' mergea in 2 picioare. Frumos. Ma intreb uneori, cartitzele astea umanoide [arheologii..] oare cat cashtiga? Presupun ca mult. Foarte mult. Nu'i ushor sa stai sa sapi ca bou in nisip/pamant cu lunile, pe caldura. Sau asha se "mandresc" ei.
Deci Ardi asta, e mai batrana la Lucy. Ma amuza copios numele lor deshi am incercat sa nu rad de ele. La vara daca o sa'mi fate catzeaua iar, o sa'i dau numele la pui Ardi. Suna interesant.. :)).
Ashtia zic ca teoria lui Darwin nu mai e valabila. Ca noi nu ne tragem din maimutze/cimpanzei. Ca Ardi asta se trage din altceva. Urmaresc in continuare :-b.
Nu mai am chef sa comentez in timp ce scriu. Eu doar ma intreb [chiar daca pana acum nu am intrebat pe nimeni] daca ne tragem totzi din acelashi.. sau aceeashi "chestie" de ce s'au format rasele umane? De ce nu suntem totzi negri, sau cu trasaturi asiatice sau albi? [nu mai shtiu unde am citit mai demult, ca ashtia din asia s'au format prin amestecarea mai multor tipuri de ADN de caucazieni; da' bn.. da' negri cum au aparut? s'a prajit unu' prea mult la soare shi i s'a skimbat ADN'u?].
Gata. Am incheiat azi. Revin mai des. Chiar daca revin doar sa spun buna dimineatza. ;))
Rahat pe batz
Fuck. Vorbeam acum acum 2 zile cand am batut campii pe mai multe subiecte ca am primit un sms. Am zis ca nu'mi pasa. Nu mi'a pasat. Azi a intrat altcineva pe mine, ca, hai sa mergem nuj' unde. Si bag picioarele. Ash vrea shi nu ash vrea sa merg. Ash vrea pt ca nu am mai fost de mult. Nu ash vrea pt ca ce motiv stupid ash putea inventa ca nu i'am mai bagat in seama de cand hau?! Imi vine sa'i strang de gat, sa'i scuip, sa'i injur dar nu pot. Acum imi dau seama cat de rea si increzuta si nesuferita si proasta pot fi. Grrrrr. Ma autostresez.
Daca m'ar intreba dc nu i'am raspuns ce pana mea i'ash zice? "aah... pai vezi.. un strutz mi'a mancat mainile si.." NU! Si de necurajoasa ce sunt nu i'ash putea zice verde'n fatza "shtii.. tu n'ai zis nimic, nu eu!" [povestea nu e lunga, n'o zic, unii s'ar putea sa shtie]. Ma simt prost. Si vorba unei foste colege "ma simt vinovata".
Fara sa vreau am mintzit. Era necesar? In capu' meu sec, da! Daca ziceam "Oh da! acum ma imbrac shi vin!" ar fi sunat un pic disperat [in capu' meu]. Shi daca ziceam "NU!" ishi dadea seama mai mult ca am ceva cu ei. Pfff.
Cred.. cred ca o sa ma duc. Indecizia incepe sa'mi fie prietena buna. Chiar daca zic ca ma duc, parca vad ca tot n'o sa ma duc. Intr'adevar, dor nu mi'e de ei. Nici mila. Nici nimic. De ce m'ash duce nu intzeleg. Cineva ar spune "te duci, pt ca te'au invitat". Eh. Ce frumos motiv. Suna artistic. Si sec. Vroiam sa ma bag la Sims. Acum m'am razgandit. Oricum la noapte e timp destul sa ma joc. Maine am scoala. N'am scris, n'am invatzat. Nu'mi pasa. Maine o sa'mi pese.
Deeeeci da. Nu shtiu ce'o sa fac. Nici nu'mi dau seama de ce inca bat campii pe aici pe subiectu' asta stupid.
Update: nu, nu m'am dus. nu m'a lasat. shi m'am simtzit rau. de ce nu sthiu. oriqm nu prea vroiam sa merg. kkt.
Daca m'ar intreba dc nu i'am raspuns ce pana mea i'ash zice? "aah... pai vezi.. un strutz mi'a mancat mainile si.." NU! Si de necurajoasa ce sunt nu i'ash putea zice verde'n fatza "shtii.. tu n'ai zis nimic, nu eu!" [povestea nu e lunga, n'o zic, unii s'ar putea sa shtie]. Ma simt prost. Si vorba unei foste colege "ma simt vinovata".
Fara sa vreau am mintzit. Era necesar? In capu' meu sec, da! Daca ziceam "Oh da! acum ma imbrac shi vin!" ar fi sunat un pic disperat [in capu' meu]. Shi daca ziceam "NU!" ishi dadea seama mai mult ca am ceva cu ei. Pfff.
Cred.. cred ca o sa ma duc. Indecizia incepe sa'mi fie prietena buna. Chiar daca zic ca ma duc, parca vad ca tot n'o sa ma duc. Intr'adevar, dor nu mi'e de ei. Nici mila. Nici nimic. De ce m'ash duce nu intzeleg. Cineva ar spune "te duci, pt ca te'au invitat". Eh. Ce frumos motiv. Suna artistic. Si sec. Vroiam sa ma bag la Sims. Acum m'am razgandit. Oricum la noapte e timp destul sa ma joc. Maine am scoala. N'am scris, n'am invatzat. Nu'mi pasa. Maine o sa'mi pese.
Deeeeci da. Nu shtiu ce'o sa fac. Nici nu'mi dau seama de ce inca bat campii pe aici pe subiectu' asta stupid.
Update: nu, nu m'am dus. nu m'a lasat. shi m'am simtzit rau. de ce nu sthiu. oriqm nu prea vroiam sa merg. kkt.
Vis
Azi ma simt incredibil de inspirata [sau doar ma prefac]. Nu'mi aduc aminte ce am visat azi noapte asa ca o sa inventez ceva [adevarat sau imaginar depinde cum iti place]. O poveste. Una frumoasa. Una fara sens, in care frazele sa nu se lege. Ba nu. Una frumoaa fara sfarshit. Sau una ... in fine. Scriu si la sfarsit vad ce'mi iese :] .
Vineri. 6.30 dimineatza. In capatul strazii este un hotel, nici mare, nici mic, ce sta adormit in bataia adierii de dimineatza. Nu are decat 6 etaje. Pe fiecare etaj doar 5 camere. Fiecare camera are culoarea lanului de grau in mijlocul verii si uneori reflexiile razelor de soare le face sa para niste portocale mari, patrate. Pe afara hotelul e alb. Alb de zapada. Cand il vezi ai impresia ca ai halucinatii si ca ai ajuns la polul nord. Geamuri mari jos, la restaurant, albe, sunt deschise pentru a aerisi incaperea. La receptie strajuiesc doi baieti tineri, nu prea frumosi, dar nici urati. Unul e blond cu ochi nergi [ce combinatie si'a gasit si el]. Fata bine conturata, barbie patrata, gat inalt, ochi mari, vioi, buze subtiri de parca cineva le'a supt in timp ce'l sarutase. Celalalt e saten deschis dar in combinatie cu bronzul, aproape aramiu, de pe piele pare blond. Ochi aproape inchisi [de somn], caprui, cu gene lungi si intoarse de parca invelesc pleoapele. Restul trasaturilor nu se zaresc bine, sustzinandu'shi cu palmele obrajii. O doamna se plimba pe hol, plictisita, sictirita. Expresia fetei ma determina sa nu o privesc prea mult. Imbracata intr'un sarafan albastru, parca prea albastru, cu pantofi cu toc de circa 7 cm, se unduieste pe ritmul pasilor pe care ii face. N'am observat niciodata cat de negru e parul ei. Afara, pe terasa mica, se vad urme de picioare pe piatra rece. Probabil cativa tineri si'au petrecut noaptea pe malul apei. Multi obisnuiesc sa faca asta, dar nu multi rezista pana dimieata. Apa devine din ce in ce mai rece, iar nisipul aproape se simte ca gheata, in comparatie de cum e el in toiul zilei. Liftul urca si coboara in continuu. Omul de servicu se plictiseste sa stea in el tot timpul incat in unele nopti apasa aiurea pe butoane, ca un copil mic, ce crede ca sunt bomboane si nu le poate lua de pe perete.
Camera 21. Cum intri, in stanga e o alta usa. Alba. Fara geam. Probabil acolo e baia. Daca faci cativa pasi poti zari patul pentru 2 persoane, folosit doar de una, cu asternuturi de culoarea ghiocelului. In dreapta si in stanga lui sunt 2 masutze mici, patrate, scunde pe care stau ametite parfumuri, rujuri, cutiute de machiaj, telefoane, un portofel, bilete de tren, o sapca si o lampa pe care greu o poti vedea. Pe perete, deasuprea patului, un tablou mare intruchipand podul Brooklyn atarna nestingherit. Vizavi de pat se afla un fel de sifonier, dar scund, cu 3 sertare late, iar deasupra un televizor micut. Geamurile inalte sunt acoperite de 2 draperii subtiri, ce imita bumbacul, rosu inchis. Usa ce da pe balcon e intre-deschisa. Balustrada e proaspat vopsita si vopseaua straluceste. 2 fotolii comfortabile, intre care un frigider alb, se uita cum valurile navalesc pe mal. Nu am mai vazut pana acum la vre'un hotel frigider pe balcon. In pat leneveshte cu ochii inchisi o fata. Deshi e imbracata subtire si e invelita, poti trasa cu usurinta curbele trupului ei prin aer. Parul nu prea lung, cam pana la umeri, castaniu se odihneste pe perna alba, in timp ce fatza ei este afundata in ea. O mana ii este bagat pe sub cearceaf, iar cealalta atarna pe marginea patului. Ii poti vedea cu usurinta unghiile lungi, verzi, ce'ti atrag atentia si parca zbiara sa le bagi in seama.
Un tip da buzna in camera facand destul zgomot incat sa o trezeaca pe fata, dar aceasta nici nu deschide un ochi. Nu misca o geana. Daca te uiti cu atentie la el, poti intr'adevar sa spui ca e frumos. Statura lui inalta si bine proportionata te lasa cu gura cascata. Parul negru ciufulit de dimieatza zici ca are tepi. Este imbracat numai in niste pantaloni albi, subtiri, din in, ii ajung doar pana la genunchi. Se aseaza usor langa patul ei o mana i'o ia si o pune in palma lui, iar cu cealalta mana o mangaie incet pe cap neteziundu'i parul. Ea isi intoarce capul si deschide ochii. Un zambet isi face aparitia pe chipul ei. El o ia de mana, o ridica din pat si ii arata marea. Ea a inteles ca trebuie sa fuga repede pe plaja incat sa prinda rasaritul, asa cum promisese cu o seara inainte. Cei doi ies pe terasa de jos si apoi merg desculti pe nisip pana aproape de marginea marii. Ea merge inainte, el in spatele ei privindu'i mersul mladios. Se aseaza pe nisip. Ea isi incolaceste picioarele in pozitia turcilor in timp ce el se pozitioneaza normal, cu picioarele intinse in fata.
-Nu am mai vazut de mult un rasarit.. suspina ea.
-Acum nu mai conteaza.. concentreaza'te doar pe ce vezi. raspunse el promt.
Ca niste sulite ce strapung corpul unei fiare, razele soarelui incepu sa strabata cativa nori ratacitori, parca pierdutzi de familiile lor. Reflexia razelor in apa lumineaza marea si in larg se pot observa pestii voiosi ce isi joaca jocul lor zilnic. Coralii se vad ca niste munti in miniatura si unii au forme cat mai ciudate. Ca niste ozn'uri. Doar ca sunt pe fundul marii. Cerul a devenit o coaja de portocala mare combinata cu fructul de grapefruit. Culori calde iti incalzesc ochii numai uitandu'te la ele, iar marea devinde mai pashnica.
Ea isi ridica ochii de pe orizont si se uita la chipul lui. Acum realizeaza ce trasaturi fine are. Niciodata nu le vazute in bataia razelor de soare. El se uita la ea. Inima ei incepe a bate atat de tare incat poate fi auzita la mile distanta. "Este atat de frumoasa, atat de... perfecta!" se gandea el. Ochii ei din caprui devenira aproape vishinii din cauza luminii. Ea ii cuprinde bratzul puternic si il strange la piept ca un copil ce imbratiseaza piciorul mamei, fiind prea mic pentru ai ajunge macar la talie. El o ia in bratze si o aseaza in fatza lui, cu spatele la rasarit; ii pune picioarele pe langa picioarele lui si mainile i le lasa libere. Mainile lui ii mangaie ushor chipul. Bratzele ei se incolacesc in jurul gatului lui, dar ii dau drumul repede, ele coborand pe umeri, pe bratze, pe coate, pana la varful degetelor. Pare de vre'o 26-27 de ani, dar mainile il tradeaza. El o apuca de coapsele bronzate si o trage mai aproape de el. Ea se uita cu ochi mari drept in ochii lui si inima incepu sa'i bata mai tare. Auzindu'i ritmul, el o imbratziseaza calduros pe fata si o saruta ushor pe umar. Ea ishi ridica, capul si il privi din nou. Se sfieshte un pic apoi o saruta pe buze, pe gat si pe piept. Ea se ridica brusc si incepe sa alerge spre mare. El o urma. Intra in apa dupa ea, se scufunda si se ridica la suprafata. Se uita dupa fata dar ea nu mai este. Se scufunda iar si cand deschise ochii la suprafata se sperie. In fatza i'a aparut peretele de culoare portocalei. In jurul lui sunt tot felul de haine colorate aruncate la intamplare. Privirea lui se schimba brusc. Ochii negrii nu mai etaleaza caldura de mai devreme. Acum sunt reci, goi, furioshi. Se scoala din pat si merge spre balcon. Deschide usa, iese si ramane uimit. Pe marginea marii stau doi tineri inlantzuitzi cum statea el cu ea.
E oare realitate sau un vis in continuare?
Gata. Am batut campii putzin si azi :)) Poate revin mai tarziu. Sau poate nu. Nu'mi pasa. Oriqm nu citeshte nimeni ;))
5 martie 2010
Nu ma duce capu' acuma
Da. A trecut mult timp de cand n'am scris nimic. De ce? Pai... as minti sa zic, ca, liceul imi ocupa "tot" timpul. Nu stiu.
Sunt bine. Sau asa imi place sa mint. In realitate am inceput sa ma simt din ce in ce mai singura. Nu inteleg de ce. Ma surprinde uneori faptul ca am oameni aproape ce sunt constienti de prezenta mea si eu nici nu'i observ. Azi, de exemplu. Am stat acasa. Am fost "bolnava". Jumtate de zi am stat in pat, ca un peste pe uscat. M'a sunat o colega sa vada ce e. I'am zis ca mi'e rau. La 12 am primit un sms; nu mi'a pasat de el. Nici daca as fi avut credit nu as fi raspuns [stiu, uneori ma comport mai stupid si mai imatur decat orice pe lume]. Dup'amiaza am vb cu o alta colega. Am ramas placut surprinsa sa vad ca'i pasa de ce s'a intamplat cu mine [nu zic ca lumii nu'i pasa de mine, zic doar ca nu mai stiu cu'i pasa de mine] - daca citeste postu' asta, isi da seama ca despre ea vb. Am discutat. Pe net. Ca asa'i frumos. Am inceput sa realizez ca pe zi ce trece ma tampesc. Urasc adolescenta.
Ca in fiecare luna a anului, am o obsesie. Luna asta, e cu teatru' [din nou! ! !]. Am fost, am vazut, am placut, am uitat sa dau play in continuare si totu' a ramas pe pause. Luna asta mai e si facebook [ma mir cum de am trecut asa repede de twitter; mai e putzin si se face un an]. Vizitez acelasi cont de facebook zilnic [nu precizez al cui e, cineva s'ar putea sa stie] fara nici un motiv. Intru, ma uit, ies. Ma uit la poze. Foarte multe. Foarte artistice. Foarte expresive. Incerc, sau poate ma prefac, ca invat ceva din ele. Pana acum, ma mint singura ca, am invatat sa'mi iubesc orasul. Mda. Obsesiile mele lunare. Ma gandesc ce mai urmeaza anu' asta :-?
Cineva mi'a zis ca'i e dor de mine [sper sa nu citeasca]. N'am zis nimic. Nu mi'a pasat. Am ramas rece. Din nou, nu inteleg de ce. De obicei eu eram cea care urla si dadea din picioare dupa cineva sau ceva. Ma mai suna mama si'mi zice ca'i e dor de mine. Nu'mi pasa. Colega mea imi zice ca ma iubeste [asa obisnuiam sa ne zicem]. Ma uit la ea cu ochi mari si "fake'uiesc" un zambet. Ea face bot si "se supara". Incepem sa radem [mai mult ea..]. Apoi ma simt prost pt ca in adancu' mintii mele ma gandesc daca nu cumva isi da seama ca nu'mi pasa. Ce naiba am nu stiu. NU STIU! Oare devin imuna la afectiune? Nici nu vreau sa stiu..
De o ora ascult Zece de Florin Chilian. Obisnuia sa nu'mi placa mel de el. Plus. O alta premiera: am citit din blogu' lui Tudor Chirila. Nici de el nu obisnuia sa'mi placa. Si nici nu'mi place. Imi place doar felu' cum scrie. Si daca tot pomenim de scris, imi place cum scrie o colega [am vb mai sus de ea; acum e imposibil sa nu'si dea seama ca de ea vb]. Are ceva special si pur si simplu simt ca pot discuta cu ea. Despre orice. [ma streseaza messu'; doar ce a intrat una pa mn knd gandeam shi eo mai "adanc" :))]
Am reluat melodia :)). Asaaa. Deci. Ma plictisesc. Ma plictisesc in casa. Tot timpu'. La scoala, la fel. As chiuli zilnic. Tata nu ma lasa sa transfer. Imi vine sa fug de acasa, da' ma gasesc oriunde m'as duce. Ma gandesc sa ma omor. Da' ma gandesc asa, in treacat, aproape zilnic, cand vin de la scoala, in timpul orelor, cand mananc de pranz, cand ma uit la televizor, cand imi intind paru', cand intru pe mess, cand fac poze.. Nu'mi place ce se intampla.
Vreau sa mai merg pe campu' acela pe care am fost asta vara cand am fost sa'l iau pe Pufi si am alergat printre buruieni pana ce mi'au facut rani adani si mi se inroseau sosetele. Vreau sa mai merg prin nisip si sa ma uit la urmele mele si din nisip sa ajung pe pamantul uscat si sa ma asez pe el, sa aud adierea vantului, mustele si sa fac poze. Mai vreau acolo! Si pana la vara mai e mult. Si vremea e urata. Si ma enerveaza. Si nimanui nu'i pasa.
As mai vrea totusi sa stau o saptamana intreaga, la mine in camera, cu Bimbo in brate si sa nu fac altceva decat sa ma gandesc si sa vorbesc singura [nu ca nu as face'o si acum]. Sa ma gandesc la toooot tot tot. Tot ce'mi amintesc. Si stiu ca nu mi'ar face bine. Dar asta vreau.
Mai vreau ceva.. ceva la care ravnesc ca un caine nehranit de 2 saptamani inchis intr'o cusca si inafara ei sta o bucata de carne mare. Asa'mi doresc eu.. da' ar fi prea stupid sa zic. De ce sa'mi zic pana si cea mai adanca dorinta [si nu, nu e nici de cum o prostie]?
Ma simt mai bine. Am aiurit destul pe aici. Cred ca o sa vin mai des. Mda.
Sunt bine. Sau asa imi place sa mint. In realitate am inceput sa ma simt din ce in ce mai singura. Nu inteleg de ce. Ma surprinde uneori faptul ca am oameni aproape ce sunt constienti de prezenta mea si eu nici nu'i observ. Azi, de exemplu. Am stat acasa. Am fost "bolnava". Jumtate de zi am stat in pat, ca un peste pe uscat. M'a sunat o colega sa vada ce e. I'am zis ca mi'e rau. La 12 am primit un sms; nu mi'a pasat de el. Nici daca as fi avut credit nu as fi raspuns [stiu, uneori ma comport mai stupid si mai imatur decat orice pe lume]. Dup'amiaza am vb cu o alta colega. Am ramas placut surprinsa sa vad ca'i pasa de ce s'a intamplat cu mine [nu zic ca lumii nu'i pasa de mine, zic doar ca nu mai stiu cu'i pasa de mine] - daca citeste postu' asta, isi da seama ca despre ea vb. Am discutat. Pe net. Ca asa'i frumos. Am inceput sa realizez ca pe zi ce trece ma tampesc. Urasc adolescenta.
Ca in fiecare luna a anului, am o obsesie. Luna asta, e cu teatru' [din nou! ! !]. Am fost, am vazut, am placut, am uitat sa dau play in continuare si totu' a ramas pe pause. Luna asta mai e si facebook [ma mir cum de am trecut asa repede de twitter; mai e putzin si se face un an]. Vizitez acelasi cont de facebook zilnic [nu precizez al cui e, cineva s'ar putea sa stie] fara nici un motiv. Intru, ma uit, ies. Ma uit la poze. Foarte multe. Foarte artistice. Foarte expresive. Incerc, sau poate ma prefac, ca invat ceva din ele. Pana acum, ma mint singura ca, am invatat sa'mi iubesc orasul. Mda. Obsesiile mele lunare. Ma gandesc ce mai urmeaza anu' asta :-?
Cineva mi'a zis ca'i e dor de mine [sper sa nu citeasca]. N'am zis nimic. Nu mi'a pasat. Am ramas rece. Din nou, nu inteleg de ce. De obicei eu eram cea care urla si dadea din picioare dupa cineva sau ceva. Ma mai suna mama si'mi zice ca'i e dor de mine. Nu'mi pasa. Colega mea imi zice ca ma iubeste [asa obisnuiam sa ne zicem]. Ma uit la ea cu ochi mari si "fake'uiesc" un zambet. Ea face bot si "se supara". Incepem sa radem [mai mult ea..]. Apoi ma simt prost pt ca in adancu' mintii mele ma gandesc daca nu cumva isi da seama ca nu'mi pasa. Ce naiba am nu stiu. NU STIU! Oare devin imuna la afectiune? Nici nu vreau sa stiu..
De o ora ascult Zece de Florin Chilian. Obisnuia sa nu'mi placa mel de el. Plus. O alta premiera: am citit din blogu' lui Tudor Chirila. Nici de el nu obisnuia sa'mi placa. Si nici nu'mi place. Imi place doar felu' cum scrie. Si daca tot pomenim de scris, imi place cum scrie o colega [am vb mai sus de ea; acum e imposibil sa nu'si dea seama ca de ea vb]. Are ceva special si pur si simplu simt ca pot discuta cu ea. Despre orice. [ma streseaza messu'; doar ce a intrat una pa mn knd gandeam shi eo mai "adanc" :))]
Am reluat melodia :)). Asaaa. Deci. Ma plictisesc. Ma plictisesc in casa. Tot timpu'. La scoala, la fel. As chiuli zilnic. Tata nu ma lasa sa transfer. Imi vine sa fug de acasa, da' ma gasesc oriunde m'as duce. Ma gandesc sa ma omor. Da' ma gandesc asa, in treacat, aproape zilnic, cand vin de la scoala, in timpul orelor, cand mananc de pranz, cand ma uit la televizor, cand imi intind paru', cand intru pe mess, cand fac poze.. Nu'mi place ce se intampla.
Vreau sa mai merg pe campu' acela pe care am fost asta vara cand am fost sa'l iau pe Pufi si am alergat printre buruieni pana ce mi'au facut rani adani si mi se inroseau sosetele. Vreau sa mai merg prin nisip si sa ma uit la urmele mele si din nisip sa ajung pe pamantul uscat si sa ma asez pe el, sa aud adierea vantului, mustele si sa fac poze. Mai vreau acolo! Si pana la vara mai e mult. Si vremea e urata. Si ma enerveaza. Si nimanui nu'i pasa.
As mai vrea totusi sa stau o saptamana intreaga, la mine in camera, cu Bimbo in brate si sa nu fac altceva decat sa ma gandesc si sa vorbesc singura [nu ca nu as face'o si acum]. Sa ma gandesc la toooot tot tot. Tot ce'mi amintesc. Si stiu ca nu mi'ar face bine. Dar asta vreau.
Mai vreau ceva.. ceva la care ravnesc ca un caine nehranit de 2 saptamani inchis intr'o cusca si inafara ei sta o bucata de carne mare. Asa'mi doresc eu.. da' ar fi prea stupid sa zic. De ce sa'mi zic pana si cea mai adanca dorinta [si nu, nu e nici de cum o prostie]?
Ma simt mai bine. Am aiurit destul pe aici. Cred ca o sa vin mai des. Mda.
