Analiza Prieteniei - sau "Ce fac la ora de biologie"

Amintirile din pod stau ravasite pe un raft prafuit. Matasea paianjenilor este tesuta cu grija deasupra scrisului. Pete uscate de cerneala alcatuiesc modelul lemnului din care este facut dulapul. Un sertar sta strengar in-afara. Dar e gol.

Miroase a picaturi de roua. De fapt sunt lacrimi. Se rostogolesc pe obrazul meu si cad ca niste cadavre. De ce am ajuns aici?

Poza erotica cu dresurile tale albe atarna stinghera pe un geam. Imi aduc aminte cum iti cantam cuvinte pe hartie. Si cum ne promiteam vorbe de neuitare.. Timpul e mult prea crud cu noi. El asterne o ceata groasa intre noi. Lumina e difuza. Nu vad decat o umbra de-a ta. Te-ai dus si tu...

Rezervele imaginatiei imi sunt seci de cand n-am mai despicat teoria iubirii in zece. Paginile pline cu litere ale cartilor nu ma mai incalzesc ca alta data. Nu mai au nici un farmec. Sti de ce? Pentru ca nu mai am cui sa-mi plang amarul si nazbatiile. Nu mai am culoare. Mintea mea e gri. Sunt singura. Vantul rece imi strapunge sufletul ca o sulita. Ti-am spus ca esti "cea care se joaca cu frunzele cand bate vantul" si "litera c de la tastatura". Ei bine afla ca de la tastatura mea lipseste "c"-ul. Orice are un inceput si-un sfarsit dar nu credeam ca asta se va sfarsi vre-o data.

M-am mintit singura un timp, mi-am facut vise.. ca in final sa ma scol din acel peisaj fantastic intr-o camera goala, inchisa si singura. Cine imi mai picteaza mie dimineata? Cine imi mai contureaza un zambet? Nimeni.. Am incercat sa construiesc o lume a noastra numita prietenie dar ti-ai intors spatele si m-ai lasat cu vopseaua in mana.

Eu nu o sa uit prea curand din ce mi-am cladit amintirile. Mai ales vocea ta care imi suna atat de melodios in urechi. Acum mi se pare stridenta.. falsa. Nici ochii nu-ti mai sclipesc ca alta data. Nu. Sunt reci. Nu mai inspira caldura si intelegere. Totul se rezuma acum la "nu", la "a fost", la "a trecut", la .. "pierdut"...

Si raman tot in pod, tot singura, tot in intuneric, tot.. plangand.