Nu trebuie sa intelegi ceva din harababura asta. Trust me!

Pentru ca nu'mi ajung cuvintele sa descriu ceea ce simt.
Niciodata, nimeni, nu o sa poata sa descrie exact ceea ce au in suflet, ce'i apasa, ce gandesc, ceea ce vor, prin cate au trecut, cat ne nenorocita si magnifica este viata sau pur si simplu ceea ce sunt.
Toti, absolut toti se regasesc in ceva. In cuvinte, in acorduri line sau grave, in imagini, in valul marii, in zapada de pe nasul unui copil, intr'un simplu fir de par alb sau intr'o floare.
Nu pot si cred ca nu vreau sa spun tot ce gandesc si ce simt. Asta sunt eu. Trista, zambareata, betiva si tampita. Nu ma supar. Ma iubesc asa cum sunt. Asta ar trebui sa faca toti. Sa se iubeasca pe ei insisi mai intai. Ma gandesc ca.. daca tu nu te iubesti, de ceilalti ce sa mai zic.
Vreau... as vrea... cu asta incep mereu cand gandesc: vreau sa'l vad, as vrea sa merg acolo, vreau sa stiu ce faci, as vrea sa nu mai plang, vreau sa rad, as vrea sa fug, vreau sa... Tot timpul imi incep procesul gandirii astfel dar niciodata nu'mi gasesc acea forta puternica pentru a si zice ce gandesc. Mereu schimb ordinea sau timpul cuvintelor si zic altceva. Nici macar acum, cand scriu. As vrea.. sa scriu tot ce gandesc dar.. exista un mare dar ce trage dupa el consecinte infioratoare. Toti sititi asta. Nu recunoasteti. Lasilor. Eu sunt sincera dar nu pe deplin.
Am gresit si voi gresi toata viata. Asta e. Niciodata nu o sa fac ceea ce gandesc. Stiu foarte bine. Niciodata nu o sa'i spun acelui "el", ce va veni sau deja este, cat de mult imi trasare gandul cand ii aud numele. Niciodata nu voi recunoaste cat de mult ma enerveaza "ea", ce este sau ce va veni.
Niciodata nu voi spune ca ascult melodia x din pricina y sau pentru ca ma simt z.
Ascult la infinit aceleasi cantece ce ma fac sa lacrimez [si sa stric tastatura.. lol] si imi aduc aminte de amintirile uitate.. zilele in care imi bagam fata in perna si plangeam sau in care mancam o inghetata si cadeam pe mijlocul sinii de tramvai. Dar nu zic, chiar daca ma gandesc mereu, ceea ce'mi aminteste cu adevarat.. ziua in care..
Nu trebuie sa intelegi sau sa inveti nimic. Asta fac doar eu. Doar eu inteleg ce scriu si tot eu invat din ceea ce gandesc. Nu trebuie sa te superi dar poti sa plangi, tu draga cititor.
In momentul asta de exemplu, AS VREA, ca cineva anume ca citeasca sau sa fie langa mine. Cienav care nu citeste niciodata si nu are nici un fel de habar de existenta acestor cuvinte. [si nimeni nu stie la cine ma refer; va asigur] Cer imposibilul. Nu ma alina decat o melodie stupida si trista de care nu mi se dezlipeste sufletul.
Nu stiu ce vine in viata, peste cine sau ce voi da. Voi trece peste toate. Chiar daca imi va lua ani pentru a invata lectia vietii. Macar incep de pe acum sa o inteleg.
S'a schimbat melodia si.. iarasi nu spun tot ce gandesc din cauza acelui cretin "dar". Ma gandesc la ce a trecut. Acum foarte foarte foarte putin timp. DAR a trecut tot. S'a sfarsit.
Probabil voi continua aceasta harababura din capul si din mainile mele.
Nu stiu cand. Dar stiu ca o voi continua.