Din ore

23 de haine in cuier. 4 pe cate un spatar de scaun. Ea imi vorbeste de cadouri si festivitati. N-o ascult. Cu capul sprijinit de mana dreapta am ochii atintiti de perete. Mintea imi zburda vesela pe un camp. Ba nu. Printr-un oras aglomerat cu cladiri inalte si semne ciudate. Ma intreb oare ce fac ei. Mi se pare ciudat cand ma gandesc ca ei traiesc, intr-un fel, in viitor. Diferenta de fus orar e stranie.

Ochii lor vioi si trasi spre spate sunt uimiti de aglomeratia de oameni din jurul lor. Picaturi de sudoare li se preling de pe tample, pe obraji, pe gat si pe piept. Zeci de relfectoare le lumineaza trupurile epuizate. Vocile lor armonioase se aud in difuzoare.

Liniste. Aaah. Cat ador linistea. Uneori devine o obsesie. Am o personalitate ciudata si-mi dau seama de asta. Ador sa stau singura, in liniste, sa ascult melodia sufletului si sa visez cu ochii deschisi, sa-mi caut prin minte tot felul de teorii despre Hitler. Dar la fel de mult ador sa fiu in preajma cunostintelor si sa bat gura aiurea despre filme, carti, muzica, celebritati, tigari, sex, scoala si droguri.

Am in cap destule idei incat sa umplu o biblioteca dar nu le zic.. nu le scriu. Le las acolo sa se prafuiasca. Nu stiu de ce nu le scot din fundul mintii. Sau stiu dar nu recunosc.

S-au facut 2 ani si cateva luni de cand am deschis prima data pagina asta de blog. Imi aduc aminte ca eram frustrata, aveam 14 ani si vroiam sa ma sinucid. Scrisoarea de adio am ratacit-o prin iunie si am bufnit in plans apoi in ras recitind-o. Am inceput atunci sa scriu dar pentru o perioada scurta de timp. Am scris in momentele in care m-am simtit rupta de lume. Dupa l-am abandonat. M-am reintors la el in martie, anul trecut. Am avut prilejul sa am cea mai frumoasa perioada din cei 15 ani de zile pe care ii aveam. Escapadele la Bucuresti, adormitul pe balcon cu telefonul in mana, serile la teatru, tigarile mentolate.. Imi simteam sufletul inundat de bucurie si de implinire. Nu-mi pasa de nimic. De nimeni. Nu mai aveam notinunea timpului, toata lumea era a mea. De atunci ravnesc ca un animal schingiuit sa mai simt macar pentru o clipa placerea vietii.

Am renuntat sa ma mai lupt cu timpul, oricum se scurge ca nisipul printre degete. Am renuntat sa ma mai lupt cu mentalitatea unora. Am renuntat sa mai caut scuze.

N-am discutat cu nimeni, niciodata despre Hitler. Da, Hitler! am un fel de obsesie pentru omul asta. Imi place sa citesc pagini intregi despre viata lui si despre crimele pe care le-a comis. Nu-i laud faptele dar nici nu-l acuz. Vreau sa-l inteleg. Sa-i descopar motivul si scopul.

Mi-a fugit mintea de la scris. Am umplut deja 2 pagini. E fara 10. Mate. O melodie imi suna in urechi si-mi trasare inima.. ah.. amintiri..

Te prefeaci atat de bine.. aproape te cred. Nu-ti dai seama cum imi accelerezi sangele in vene. Nu-ti dai seama cum ma calci in picoare si cum imi sfasai inima. Mintea mi-o faci o bomba cu ceas, gata gata sa explodeze. Mainile imi transpira. Nu te-ai schimbat nici un pic. Nici n-o sa te schimbi. Nici n-ai dece. Nu ma mai complic cu tine. Am incercat sa te cos si sa te descos pe toate partile. Nu meriti. Te incapatanezi si dai din picioare. As muta muntii din loc, as opri raurile.. pentru tine. Ti-am zis, ti-am dovedit.. si tu.. nici macar o frunza nu mi-ai aduce. M-ai lasat in bataia vantului. Ai lasat picaturile reci de ploaie sa-mi opreasca inima. Ai permis sufletului sa rataceasca gol prin pustiu. Ai lasat ura sa-mi cucereasca venele. Iar. Si n-o sa sa faci niciodata ceva ca toate astea sa se opreasca. Stii ce inseamna asta? Ca nu mai existi.. nu pentru mine. M-am lasat prinsa in capcanele tale de prea multe ori. Acum nu ma mai impresionezi. M-ai ravasit destul.

~~~~~~~

*ma duc sa-mi aduc vin. vreau sa ma imbat* nu pot pune si 2 poze pe care vroiam sa le pun deoarece la ora actuala blogul e futut :-L *