"12.14 PM. Inchid ochii si vad. Ce vad? Vad marea... pe cei din jurul meu ii sterg si raman doar eu si marea si stancile. Stancile de piatra cu curbe primejdioase, grave si unele devieri fine. Stancile ce ma cheama si imi spun sa ma arunc, sa ma las dusa de val. Dar ce val? sunt atatea! Nu stiu pe care sa-l aleg! Degeaba ma striga ele, stancile astea nu au puterea, inca, de a ma convinge sa sar. [Incep sa nu-mi plasa. Eu le spun, le povestesc, le arat despre mine. Ele tac, asculta dar nu-mi raspund.Oare ele nu au nimic de comentat, de spus, de contrazis, de... povestit?]
Marea asta... ah! De mult nu te-am vazut! Nu-mi dau seama daca te-ai mai schimbat sau nu..nici nu te mai recunosteam. Oricum azi te vad.. tritsa, agitata, ce-i cu tine? De ce nu-mi zici? Chiar atat de rau te-am suparat? Stiu ca am facut multe, dar un respuns mic, cat de mic, merit si eu! Vad si eu azi si iubitul meu, prietenul meu, oglinda ta e cam trista.. Vantul i-a adus pe toti! Stii ca nu-mi place vantul... sau poate nu stii, n-am vorbit de ani de zile.. Uite! Chestiile astea vor sa vin la tine! Nu-si dau seama ca daca plec, or sa plece si ele! Toate! Pentru ca ele stau adunate una peste alta nu pot respira, nu pot supravietui, ca si gandurile mele. Iar eu daca plec, o sa vina cu mine. Sunt sigura! Nu-mi dau seama exact unde se termina curbele lor si deci nu-mi pot numara gandurile. Intelegi? Stiu ca tu ma intelegi! Tu ne intelegi! Pe noi toti. Si cred ca te-am plictisit deja. De mii de ani stam si te rugam sa ne intelegi temerile si faptele. Uite vaporase! Sunt atat de mici! Si atat de palide.. Imi aduc aminte cand imi spunea mamaia despre piratii ce au atacat noste vase.
Acum inteleg ca.. Da! Stancile astea au niste povesti! Si ni le spun atat de usor! Cum am putut sa nu le aud? Fiecare crapatura, fiecare curba, fiecare val ce le loveste spune o poveste. Si cat de frumoase sunt! Iti trebuie numai urechi sa le asculti. "
" Domnisoara cu kimono roz ma priveste cu coada ochiului. Crede ca nu o observ. Cu umbrela rosie asezata peste umarul drept pare din filmele animate. E simpatica. Sandalele din picioare nu sunt la moda dar ii dau un stil aparte. Evantaiele mari, tot roz, din spatele ei parca ii tin paravan, ca acele paravane din prezentarile de moda, mai ales, ca domnisoara sta pe un postament nergu.
Niste ochi curiosi ma privesc din pat. Incerc sa-i cunosc dar nu resusesc. Sunt albastri asta ma enerveaza. Ador ochii albastri! Dar ma scot din sarite caci sunt atat de fermecatori incat imi fura privirea si ma fac sa uit sa-i mai scotocesc de secrete.
12.59 AM. Am uitat cum a trecut timpul. Ochii mari, maronii, rotunzi si agitati ai lui ma trezesc. Sarmanul. Il ustura, se scarpina, se linge, se agita. Aproape ca as vrea sa fiu eu in locul lui. Nu-i vina lui. El e inocent, e nevinovat, e naiv, e.. un catel. E Cookie. Incearca sa atipeasca dar petele rosiatice il deranjeaza continuu. Un sentiment ma apasa dar nu-i dau frau liber. Nu vreau sa cred.
01.05 AM. Patul ma cheama, ochii zbiara, mana ma implora dar mintea ma tine captiva. E tarziu. Tigarile imi fac cu ochiul si cana cu Pepsi... imi zambeste?! E o lume ciudata. 01.12 AM. Ultima tigara. Ochii s-au inchis".
0 comments:
Trimiteți un comentariu