Tac

Pentru ca am invatat sa tac.
Pentru ca trebuie sa tac.
Pentru ca ma enervez cand trebuie sa tac.
Pentru ca trebuie sa fiu diplomata si sa tac.
Pentru ca trebuie sa ma prefac ca tac.

Din pacate, tristete si indurerare azi am invatat sa tac. Am inteles ca nu mai are nici un rost sa ma cert, sa ma enervez, sa transpir si sa-mi inrosesc ochii pentru cineva care nici macar nu parea prezent.
Imi venea sa urlu, sa lovesc pana mi se vedeau oasele albe ca varul si sa despic capete in doua. Pentru ce? Pentru o vorba. Pentru ea, careia nici nu i-a pasat, nici n-a auzit. De ce sa-mi pun nervii pe o tava si ceilalti sa dea in ei? Pentru ca ma numesc "prieten adevarat"? Nu.. asta nu mai tine.
Am tacut desi capul imi vajaia, pupilele se mareau si se micsorau de zici ca se jucau cu lanterna in ochii mei si inima se zbatea ca o nebuna. Am tacut si tac in continuare. N-am cunoscut situatie mai enervanta decat cea in care trebuie sa tac, dar am vazut ca trebuie sa incep s-o frecventez mai des.
Tu nu te strofoci, nu te superi, nu-ti ies ochii din orbite si nu ti se umfla venele mai mai sa se sparga. Nu-ti cheltui banii, nu te enervezi si nu-ti pierzi timpul gandindu-te. Intr-un cuvant nu-ti pasa. Doar te prefaci. La asta esti experta. Vii, te asezi, zambesti si razi. Te prefaci cu o nonsalanta rara. O sa joc si eu teatru ca doar cu totii suntem niste actori pe scena lui Dumnezeu.