Cu fiecare cuvant pe care il scot simt cum inima mea se strange, legata cu un snur gros ce are spini. Cu fiecare sunet pe care il produc spinii intra tot mai adanc in carne si picaturile de sange se inmultesc. Stiu ca nu e bine...
"Taci! Taci! Taci!" imi spun. Dar cum sa tac? Cum sa tac cand stiu ca mofturile mele trebuie duse pana la capat? Imi simt sulfetul greu.. si totusi o ranesc atat de usor. O iau, o lovesc, o biciuiesc, ii iau sufletul si i-l calc in picioare, imi bat joc de toata munca si tot respectul ei. O mint, o dezamgesc, o insel, spun da si fac nu. Ochii imi plang dar lacrimile nu se vad. Nu. Ele se ascund, sunt incolore, aproape invizibile.
De ce nu ma opresc? De ce nu pot opri iadul prin care o tarasc? De ce? De ce sunt atat de rea? De ce construiesc un paradis din carton in jurul ei? De ce nu o las sa vada toate minciunile si toate relele pe care le fac?
De ce imi vine sa ma dau cu capul de pereti? De ce simt ca sunt singura? Ca toti oamenii de langa mine sunt doar o reflexie a imaginatiei mele? De ce nu ii las sa ma cunoasca cu adevarat? De ce nu pot plange in fata lor? De ce nu pot opri veninul ce-mi curge prin vene?
Sunt o canalie, o rautate, o increzuta, o nesimtita, o mincinoasa, o obraznica.. sunt un om de nimic. Ii otravesc si pe altii si-i fac sa zica, sa creada si intr-un sfarsit sa simta ca mine. Ii fac sa-mi fie pe plac, fara ca ei sa-si dea seama. Ii transform in niste marionete carora le controlez inconstient mintea.
De ce imi vine sa ma dau cu capul de pereti? De ce simt ca sunt singura? Ca toti oamenii de langa mine sunt doar o reflexie a imaginatiei mele? De ce nu ii las sa ma cunoasca cu adevarat? De ce nu pot plange in fata lor? De ce nu pot opri veninul ce-mi curge prin vene?
Sunt o canalie, o rautate, o increzuta, o nesimtita, o mincinoasa, o obraznica.. sunt un om de nimic. Ii otravesc si pe altii si-i fac sa zica, sa creada si intr-un sfarsit sa simta ca mine. Ii fac sa-mi fie pe plac, fara ca ei sa-si dea seama. Ii transform in niste marionete carora le controlez inconstient mintea.
Sfasai atatea suflete zi de zi si le amagesc cu mangaieri false si vorbe goale. Iar eu ma simt din ce in ce mai pustie. Inima sangereaza fara oprire, ochii privesc larg deschisi in coltul intunecat al camerei si in fata lor se deruleaza de nenumarate ori aceleasi intamplari, aceleasi persoane, aceleasi locuri, aceleasi minciuni, aceleasi vise, aceleasi nimicuri.
Si totusi... sunt constienta de ceea ce se intampla dar nu pot opri nimic. Nu pot da timpul inapoi pentru a o lua de la capat. Pot doar sa cer imposibilul si sa nu-l primesc. Si pot sa sper ca intr-o zi ceva se va schimba.
"Sintem tentati sa ne judecam pe noi insine dupa idealurile noastre, in timp ce pe ceilalti ii judecam dupa fapte." (Harold Nicolson)
0 comments:
Trimiteți un comentariu